videoclipuri și fotografii

    O extraordinară manifestare de credință și devotament. Un moment de fraternitate și comuniune. În perioada 24-28 iulie la invitația adresată de Mănăstirea Oașa, Arhiepiscopiei Catolice de la Bologna, o delegație compusă din secretarul general, mons. Roberto Parisini, subsemnatul, director pentru serviciul emigranți și don Luciano Luppi, paroh la Casteldebole au însoțit în România moaștele Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria. Moaștele Sfintei Ana se află la Catedrala arhiepiscopală din Bologna. Din delegație a făcut parte și preotul Vid Trandafir de la Parohia Ortodoxă Sfântul Apostol și Evanghelist Luca de la Bologna. Parohia ființează în biserica din Olmetola pusă la dispoziție de către parohia catolică din Casteldebole.

      Am primit din partea vicarului  general ascultarea de a menține discreție vis a vis de faptele trăite și de a le împărtăși doar la întoarcerea di România.

    Ajunși la aeroportul de la Cluj-Napoca am fost întâmpinați de doi călugări de la Oașa, prin purtarea de grijă a bisericii ortodoxe, Moaștele Sfintei Ana au ajuns prima dată la Blaj, la biserica greco catolică, fiind primiți de Cardinalul Mureșan și alți patru episcopi greco catolici, precum și fde oarte mulți preoți. Delegației bolognese i s-a alăturat la Blaj și părintele Marinel Mureșan, parohul românilor greco catolici din Bologna.

Imediat s-a organizat o procesiune solemnă spre catedrala majoră  de la Blaj, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie, iar apoi, creștinii numeroși s-au putut închina la Sfintele Moaște. Biserica Greco Catolică română a profitat de vizita Sfintei Ana pentru a sărbători cu aceast prilej aziua specială a bunicilor și bătrânilor, dorită de Sfântul Părinte.

Încercând să vorbesc în limba română, am exprimat bucuria bisericii din Bologna pentru această vizită, dar și recunoștința noastră pentru mărturia de credință oferită de comunitatea greco catolică.

    Dar să facem un pas în trecut. Era pentru prima dată din 1435 când moaștele  bunicii lui IIsus părăsesc Bologna. Dar cum au ajuns ele la Bologna ? Acest tezaur spiritual a fost primit cadou de către Nicolo Albergati, cardinal și episcop de Bologna, căruia pontificii romani i-au acordat o importantă și delicată misiune, aceea de a prezida Consiliul de la Florența care a încercat reconcilierea Bisericii Catolice cu Bisericile Orientale. Tentativa nu a reușit, dar a avut meritul de recunoaștere reciprocă între episcopi și primații bisericilor, până când Dumnezeu va oferi darul reconcilierii și unității vizibile.

   Cardinalul Albergati a fost însărcinat de papa Martino V să îndeplinească misiunea imposibilă de a conduce tratativele care au condus la pacea între coroanele franceză și engleză ce punea punct războiului de 100 de ani. Pentru a-i mulțumi, regele englez Henric al  VI-lea, i-a dăruit Sfântului Episcop moaștele Sfintei Ana aflate în proprietatea familiei sale. Acestea vor fi studiate cu multă rigoare de către papa Benedict XIV Lambertini  în secolul XVII, și au fost declarate autentice.  După ce o perioadă au fost așezate în biserica mănăstirii Certosa, apoi în biserica Sfânta Ana din strada Sant’Isaia, moaștele Sfintei Ana au ajuns în Catedrală, unde sunt așezate într-un prețios altar de marmură a cărui realizare a fost încredințată arhitectului Collamarini, de către contele Giovanni Acquaderni care a organizat în acest scop o colectă printre mamele bolognese.

     Călătoria Sfintelor Moaște, însoțite cu multă grijă și atenție, prin consimțământul Cardinalului Zuppi și a Cardinalului Mureșan, arhiepiscopul major al Bisericii Greco Catolice din România,  a fost autorizată de către Sfântul Scaun.

După oprirea de la Blaj, am fost așteptați pentru prima întâlnire cu ortodoxia română la schitul de la Găbud, metocul mănăstirii Oașa unde se află o impozantă biserică ce va fi dedicată tocmai Sfintei Ana. Datorită prelungirii închinării credincioșilor de la Blajj, am ajuns cu câteva ore de întârzâiere la Găbud, unde, în plină noapte am fost întâmpinați de mii de pelerini care o așteptau pe Sfânta Ana cu lumânări aprinse. După înconjurarea de trei ori a bisericii Sfântului Ioan, sfintele moaște au fost așezate în pronaosul bisericii mai mari care se află în construcție și care va fi închinată Sfintei Ana, unde au fost venerate întreaga noapte de un lung șir de pelerini.

În dimineața următoare, la lumina zile, am avut posibilitatea să cunoaștem mai bine locul în care eram găzduiți. O mănăstire aflată încă în construcție, situată între dealurile Transilvaniei, unde  numeroși tineri ajutau călugării să primească mulțimea de pelerini veniți să o întâlnească pe Sfânta Bunică a lui Iisus.

    În biserica aflată în construcție a fost săvârșită Sfânta Liturghie la care noi am fost invitați să participă în altar. În calendarul ortodox în data de 25 iulie se sărbătorește Adormirea Sfintei Ana, care în biserica latină, are loc în ziua următoare. 

Momente ca acestea au fost în fapt singurele care au evidențiat dureroasa situație de diviziune care desparte cele două biserici creștine. Eram prezenți ca preoți, dar fără veșminte și fără să putem participa la Sfânta Euharistie, dar știam bine că se săvârșește cu mare solemnitate și credință, Sfânta Taină a trupului dăruit de Domnul și a sângelui vărsat pentru mântuirea noastră.

   O atmosferă de sărbătoare, de frățietate autentică a caracterizat toate momentele atât de intense ale acestei vizite. Ne-am simțit a fi onorații păstrători ai unui tezaur pe care frații ortodocși ne-au ajutat de-a dreptul să-l redescoperim în imensa sa valoare spirituală. 

   Ne-am amintit de multe ori că în toate familie mai sunt discuții uneori și că adesea sunt bunicii cei care aduc împăcarea și țin familia unită. În aceste zile ne-am simțit cu toții nepoți, fii ai unor părinți care s-au certat, dar pe care ” Sfânta Bunică” – așa cum cu afecțiune am numit- o adesea- ne-a făcut să ne simțim profund uniți și împăcați.

    După ziua solemnă și fraternă în același timp de la Găbud,  aveam programat să ajungem –cu câteva ore libere înainte-  în istorica cetate Alba Iulia.

   Părintele Trandafir ne propune o oprire pentru o vizită la istorica Mănăstire Râmeț, unde puteam cere maicilor și o masă caldă. 

Ne-a întâmpinat Maica Stareță Ana Apolinaria – exact numele Sfintei Bunici și a ocrotitorului regiunii Emilia Romagna – care ne spune că a auzit despre faptul că de la Bologna urma să fie aduse moaștele Sfintei Ana și că un grup de călugărițe ale mănăstirii,  erau pregătite să ajungă la Alba Iulia.

   Mare le-a fost surpriza să afle că Sfintele Moaște erau cu noi și, desigur nu le-am lăsat în parcare. Dintr-o dată au răsunat clopotele mănăstirii și am asistat la revărsarea de peste tot a maicilor emoționate de oaspetele  neașteptat.

    Ajungem mai apoi la Alba Iulia, cu două ore mai devreme față de programul inițial, dar găsim deja mulți preoți și credincioși care o așteptau pe Sfânta Ana, împreună cu Înalt Preasfințitul Irineu. 

O procesiune cu sfintele moaște a înconjurat importanta catedrală din Alba Iulia construită după  marea unire națională a poporului român de la 1918 și unde, în anul 1922 a avut loc încoronarea regelui Ferdinand cu regina Maria.

  Arhiepiscopul Alba Iuliei, Irineu, i-a îndemnat pe cei prezenți să aducă respectul cuvenit Sfintei Ana prin imitarea virtuților mamei Sfintei Fecioare Maria: credința în Mântuitorul Iisus Hristos, postul, rugăciunea neîncetată, smerenia, iubirea aproapelui și încrederea totală în împlinirea poruncii lui Dumnezeu. Înaltul ierarh a mulțumit apoi membrilor delegației Arhiepiscopiei romano-catolice din Bologna pentru bucuria pricinuită de prezența sfintelor moaște în rândul credincioșilor eparhiei de Alba Iulia.

  Începe imediat închinarea credincioșilor la Sfintele Moaște: rând pe rând, cu mare evlavie, bătrânii, tinerii, copiii, familii întregi, dar și adolescenții singuri, se apropie și sărută cucernic Sfintele Moaște.

Profităm de ocazie pentru a lua masa cu oaspeții noștri dar la întoarcerea în incinta sacră a Catedralei ne dăm seama că mulțimea nu era deloc epuizată, ci devenise kilometrică, cu timpi de așteptare de aproximativ trei, patru ore.

Știm bine că mulți dintre noi, în Italia, chiar și printre credincioși, suntem mai degrabă indiferenți, dacă nu de-a dreptul perplecși față de venerarea moaștelor sfinților, mai ales când este vorba de o persoană care a trăit atât de departe în timp și atât de aproape de misterul Întrupării. Dar moaștele Sfintei Ana sunt o adevărată comoară spirituală păstrată în Catedrala noastră și frații noștri ortodocși ne-au ajutat să-i redescoperim sensul. Trupul nu este ceva ce avem, ci ceva ce suntem: trupurile sfinților sunt deci un semn special de prezență.

Noi catolicii cunoaștem adorația euharistică: contemplând Taina Trupului Domnului, noi vedem în fapt darul lui Dumnezeu care așteaptă să fie consumat, pentru că numai împărtășirea este punctul culminant al participării la darul Domnului. Sfinții, cu concretețea vieții lor mărturisită de moaștele lor și de imaginile lor sfinte, sunt practic rodul participării la misterul lui Hristos. Și astfel putem vedea o complementaritate a devotamentului creștin în sufletele sale occidentale și orientale.

Împreună cu prietenii noștri ortodocși, ne-am amintit cum Sfânta Ana a avut posibilitatea unică de a-l iubi pe Fiul lui Dumnezeu așa cum o bunica își iubește nepoțelul, de a-l îmbrățișa, de a-l răsfăța, de a-l însoți în primii pași ai vieții. Pentru că viața creștină este înainte de toate viață, viața ascunsă a familiilor noastre, în care crește și se dezvoltă sămânța credinței primite la botez.

Potrivit rapoartelor jandarmeriei, la Catedrală au venit peste opt mii de credincioși din toată România, așa cum am putut constata noi înșine, întâlnind și salutând pe mulți dintre ei.

Pentru seară era prevăzută sosirea  la Mănăstirea Oașa, de la care venise invitația.  Ajungem totuși doar târziu în noapte, și a fost emoționant să vedem bucuria cu care mulți pelerini, în special tineri, așteptau moaștele Bunicii lui Iisus.

Doar la lumina zilei ne vom da seama de frumusețea uluitoare a locului în care ne aflăm. În munții Transilvaniei între 1500 și 1700 de metri înălțime. În sfârșit temperaturile devin hotărât răcoroase.

Mănăstirea Oașa a fost înființată în anul 1994 la inițiativa unui grup de tineri absolvenți conduși de părintele stareț Iustin Miron care, cu entuziasmul său, rămâne sufletul acestei comunități. Călugării și-au stabilit reședința în jurul unei bisericuțe de pe malul lacului construită pentru muncitorii care au construit barajul. De atunci prietenia si fraternitatea comunității monahale s-a extins pentru a include zeci de mii de tineri care frecventează mănăstirea pentru momente de spiritualitate dar și de cultură.

În jurul nostru doar natură: cel mai apropiat centru locuit se află la 40 de kilometri.

Providența a dorit ca săptămâna aceasta să aibă loc la Oașa o întâlnire a câtorva sute de tineri proveniți din diaspora română din toată lumea, inclusiv din Australia. Pentru a prezida impresionanta sărbătoare liturgică din parcul Mănăstirii, am avut surpriza de a-l întâlnirii pe Episcopul Siluan, exarh al ortodocșilor români din Italia, iar prezența sa prietenoasă a devenit o altă punte de legătură cu delegația noastră bologneză.

Împreună cu Episcopul Siluan – practic și el membru al diasporei românești din lume – am putut să-i întâlnim și pe acești tineri, împărtășind cu ei experiența catolică a Migrantes, în sprijinirea vieții spirituale a emigranților, în special a tinerilor, acea a doua generație care se luptă adesea să-și integreze identitatea de origine cu cea a țării în care trăiesc.

Ultima noastră seară la Oașa ne-a oferit ocazia să împărtășim un moment intim cu părintele Iustin, cu episcopul Siluan și cu câțiva dintre călugării și călugărițele din Oașa. Mergând pe un drum foarte accidentat, în inima pădurii, am urcat în vârful muntelui, la schitul care constituie refugiul spiritual al părintelui Iustin.

   Pe drum, un copac răsturnat ne blochează drumul. Excursia părea ruinată fără speranță sau cel puțin ar fi trebuit să așteptăm câteva ore deblocarea drumului.

    Dar imediat, strategia veselă implementată cu contribuția catolicilor și ortodocșilor ne-a redeschis calea. O mică aventură trăită împreună care a contribuit în mare măsură la crearea acelui climat de relaționare profundă și prietenie pe care niciun reportaj nu l-ar putea documenta.

   Am amintit de mai multe ori că Sfânta Ana a vizitat pentru prima dată România. Am făcut-o pentru a face aluzie la faptul că această experiență ar putea fi repetată, poate cu ocazia sfințirii Bisericii din Găbud. În amintirea acestui eveniment de har, călugării au ținut să doneze Catedralei marea icoană a Sfintei Ana, care a ieșit din atelierul lor iconografic, care ulterior a însoțit peste tot sfintele moaște  și care sosește din România în aceste ore.

   Acea singură și sfântă Biserică a lui Dumnezeu care s-a manifestat lumii în misterul Rusaliilor, în adevărul ei cel mai profund a început la Nazaret, în viața ascunsă a unei familii smerite și simple: cu copilul Iisus care crește în dragostea Fecioarei Maria și a dreptului Iosif, răsfățat de bunica lui.

   Din această călătorie în România, însoțiți de Sfintei Ana, am povestit solemnitatea celor întâmplate, chiar și în durerea de a nu fi putut împărtăși pe deplin participarea la darurile lui Dumnezeu. Sufletul însă păstrează căldura și profunzimea unei recunoașteri reciproce și a fraternității ca premisa esențială a acelei unități care este darul exclusiv de la Dumnezeu.

    Din 1435, moaștele Sfintei Ana nu au părăsit Bologna. La începutul după-amiezii zilei de vineri, 28 iulie, s-au întors în prețioasa capela care le găzduiește în Catedrala San Pietro. Ceva ne face să credem că nu va trebui să așteptăm încă 588 de ani înainte ca Sfânta Ana să se repună la drum.